image001

Structura de rezistență

Când decidem să ne căutăm o locuință (apartament/casă) primul impuls este de a acorda o atenție sporită randarilor exterioare, modului de compartimentare a spațiului util și abia mai târziu ne punem întrebarea: “Este apartamentul meu pentru totdeauna? Dacă mâine va fi un cutremur, locuinta mea rezistă?”.


Pentru proiectul de structură al ansamblului rezidențial MRS Residence SMART am ales sa colaboram cu AVENTUS DESIGN SRL. Structurile de rezistență ale celor șase blocuri cu funcțiunea de locuințe și a clădirii multifuncționale au fost proiectate în concordanță cu codurile și standardele în vigoare.


Ce trebuie sa stii despre structura de rezistenta a proiectului dezvoltat de MARISTAR?

  • Atât infrastructura cât și suprastructura sunt realizate din beton armat monolit, clasa C30/37, cu armături din oțel BSt500S, clasa C de ductilitate, materiale superioare ce garantează durabilitatea în timp a construcției.
  • Sistemul structural pentru preluarea forțelor seismice este cu pereți structurali din beton, cu grosime constanta de 25 cm și asigură un grad înalt de rezistență și rigiditate la acțiuni seismice. Deplasările relative de nivel respectă limitarea cea mai exigentă din normativul de proiectare seismică, de 0,005 * înălțimea de nivel, ceea ce implică un risc redus de apariție a degradărilor sub incidența unor cutremure moderate.
  • Totodată sistemul structural a fost realizat astfel încât să satisfacă cerințele arhitecturale și funcționale ale clădirii, evitând colțuri vizibile de stâlpi și pereți sau grinzi ce trec prin camere.
  • Pe verticală, etajele sunt despărțite de plăci din beton armat de 15 și 17 cm grosime, placa de peste ultimul etaj fiind de 20 cm iar cea de peste subsol de 20 si 25 cm. Acestea împreună cu grinzile formează un planșeu cu rezistență și rigiditate mare în plan orizontal și creează și o bună izolare fonica între etaje, în special la zgomotele de impact.
  • Modelele de calcul au fost realizate în ETABS – software de ultimă generație de calcul structura.

 

Piesele desenate au fost realizate in programul de tip BIM Nemetschek Allplan. Modelarea precisa si eficienta in 3D a condus la respectarea fidelă a proiectului de arhitectură. Modelarea în 3D a armăturilor a asigurat evitarea coliziunilor între armături și a facilitând montajul armăturilor în șantier. Utilizarea Allplan a contribuit semnificativ la buna derulare a execuției lucrărilor de structură prin acuratețea extraselor de material și a listelor de fasonare generate automat de program.Este primordial ca proiectanții de structură sa mentina o bună comunicare cu co nstructorul, participând activ în șantier la verificarea construcției structurii în faze determinante, asigurând astfel o calitate ridicată a execuției și respectarea cu loialitate a proiectului.

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email